Vi s-a întâmplat să citiți anumite date tehnice și să nu le înțelegeți?
Cu siguranță. Și nu sunteți singurii.
Acesta este motivul pentru care pentru a vă simplifica procesul de achiziție la mașinile de numărat bancnote dar și pentru a va ajuta să luați o decizie bună, ne-am gândit să concepem această legendă.
Orice cuvânt care vi se pare desprins din filmele SF, care face referire la un astfel de echipament, îl veți putea regăsi în lista de mai jos.
Funcții ale mașinilor de numărat bani:
AUTO= pornirea automată a procesului de numărare, la așezarea banilor în spațiul destinat.
MANUAL= pornirea manuală a procesului de numărare prin apăsarea butonului START/RESTART.
ADD= însumarea cantităților de bancnote numărate succesiv.
BATCH= crearea de fișicuri (număr de bucăți) și alegerea valorii sale.
BATCH ADD= adunarea sumelor numărate succesiv, și crearea de fișicuri simultan.
CNT= numărarea cantitativă (dezactivarea senzorului de detecție, la mașinile cu numărare valorică).
MDC/MIX/MONETAR= numărarea unei stive ce conține bancnote de diferite cupiuri și afișarea valorii totale.
SDC/SORTARE= identificarea unei cupiuri diferite in stiva numărată (la mașinile cu un singur buzunar) sau separarea bancnotelor în funcție de cupiuri (la mașinile dotate cu buzunar de respingere), luându-se ca referință prima bancnotă.
MIX ADD= însumarea cantităților de bancnote și valori numărate succesiv.
MIX VALUTA= numărarea simultană a mai multor valute.
FACE/FATUIRE= aranjarea bancnotelor pe aceeași față, luându-se ca referință prima bancnotă.
ORIENT/ORIENTARE= aranjarea bancnotelor pe aceeași orientare, luându-se ca referință prima bancnotă.
Senzori de detecție
UV= verifică elementele fluorescente de pe bancnote cu ajutorul luminii ultraviolete.
IR= Senzorul IR verifica elementele care nu sunt vizibile pentru ochiul uman.
MG/MT= Senzor magnetici, MG detectează caracteristicile magnetice ale unei bancnote, iar MT identifică prezența firului de siguranță a bancnotei.
DD= Funcție de detecție pentru dimensiunea bancnotei.
DUAL CIS (contact image sensors)= este un modul integrat de senzori care cuprinde un sistem de iluminare, un sistem optic și un sistem de detectare a luminii. Toate într-o singură componentă compactă.
Date tehnice – conectori
Rj12= conector pentru display-ul extern.
Moduri de numărare
Cantitativ= numărarea bancnotelor bucată cu bucată, fără a lua în calcul valoarea acestora.
Valoric= numărarea bancnotelor nu doar bucată cu bucată, dar și din punct de vedere valoric.
Sperăm ca de acum încolo procesul de achiziții să fie unul mai puțin time consuming și mai satisfăcător. În plus înregistrările video pe care le regăsiți în descrierea produselor vă pot ajuta în a vă face o idee mai clară cu privire la nevoile dvs. Gânduri bune!